MENTORI
Ioana Dumitrache
Beauty & lifestyle content creator, Make-up Artist & Entrepreneur
„Iubesc să-mi transform hobby-urile și pasiunile în job-uri. Am intrat în lumea fascinantă a beauty blogging-ului în 2011 pentru că sunt pasionată de frumusețe și de scris. Am câștigat prima ediție a Școlii de Beauty Blogging în 2012, am ajuns să scriu pentru revista mea preferată The One by Andreea Esca, am devenit make-up artist și mi-am desăvârșit studiile la Londra. Am inițiat mișcarea #bodypozitivity în România și mi-am asumat public călătoria mea spre un stil de viață sănătos, fiind prima poveste documentată online din România, sub hashtag-ul #MyBodyJourney. Sunt speaker motivațional și țin workshop-uri de make-up, stil și vindecarea neîncrederii în sine. Iar din 2019 am luat calea antreprenoriatului și mi-am lansat propria colecție de haine și propriul brand de pantofi. Și nu, nu mă opresc aici, dar în acest moment vreau să îmi concentrez toată atenția pe voi.”
Special Koko
Color Queen
„N-o să uit niciodată emoţia participării şi euforia câştigării Şcolii de Beauty Blogging (aşa se numea pe atunci). Vreau să retrăiesc toate acele sentimente cu fetele din echipa mea, împărtăşind cu ele tot ce am învăţat în aceşti 10 ani în online.”
Laura Mușuroaea
Digital Creator
„Am ales să fac parte din acest proiect deoarece reprezintă cele două lucruri care îmi plac cel mai mult: beauty şi crearea de conţinut video. Îmi aduc aminte cât de uimită şi fericită am fost atunci când am câştigat Şcoala de Beauty Blogging, am simţit că e un vis şi nu credeam că mi se întâmplă aşa ceva. Mi-ar plăcea tare mult să fiu alături de persoanele care se vor bucura la fel de tare de această experienţă și voi fi aici pentru a ajuta la realizarea acestui vis.”
Denisa Sima
Make-up Artist
„Am trăit experienţa din ipostaza participantului şi din cea a profesorului în cadrul Şcolii de Beauty Vlogging. Abia aştept să fiu mentor, este şi pentru mine o situaţie nouă şi sunt nerăbdătoare să îmi cunosc echipa şi să lucrăm împreună!”